O doamnă psiholog zicea că vindecarea după diverse situații grele din viață,s-ar face și prin scris.Nu o pot contrazice.Scriu de când am învățat să scriu…..de pe la 6 ani …sau nu,pardon !De pe la 4 ani când am luat o creta și am înșirat o poveste cap-coada pe ușile unui șifonier din lemn lăcuit.Doamne ce plăcere am trăit atunci!Îmi reamintesc cu atâta nostalgie și satisfacție cum aluneca creta,lăsând urme ,intr-un limbaj doar de mine cunoscut.Habar n-am daca erau hieroglife sau limbaj arab dar arată într-un mare fel.Deosebit și miraculos ,căci trăiam fericirea deplină.Ce importantă avea ca ai mei părinți probabil abia achitaseră acel șifonier,eu eram fericită! Primam!
Apoi ,prin clasa a IV a ,la vreo 10 ani,m-a lovit inspirația profundă de a scrie câte un bilețel cu date premonitorii fiecărui coleg și fiecărei colege din clasă….vreo 38-39…cam atâția eram prin anii 84…Și le scriam despre percepția mea despre ei și cum ar fi bine să-si croiască drumul….WTF!!!!După 30 ani nu-mi explic evadarea din spațiul meu în spațiul altora,de atunci dorința de control….sau poate a atrage atenția asupra mea,validarea mea continuă….Nici măcar unul nu mi-a întors vreun răspuns,de orice fel.Cred ca nu ma făcusem prea înțeleasă la vârsta și vremurile acelea când (mă) întrebam , memoram fără rost tot felul de prostii care nu prea mi-au fost de folos vreodată în viață,eram prima,aveam caiete puse la expoziția școlii cu cel mai frumos și odonat scris…Dar mintea mea mergea în directie diferită de ceea ce doreau cei din jurul meu,parinti,pedagogi…M-aș fi făcut astronaut, dacă eram încurajată și susținută în visul meu.Decupam știri despre planete și rachete din singura revista pe care o descoperisem la tutungerie sau poștă,revista,ziarul Magazin…..Și decupam, și citeam,și scriam ,și am avut și etapa oracole…
Doamne ce-am suferit când Biculeasa cu fetele din dotare ,m-au întrebat zile la rand, râzând de mine,ce vreau să mă fac? Astronaută,nu?….
Am fost sinceră și visătoare….Și așa mi-am petrecut viața,între realitate și vis,între percepții și reacții neașteptate așteptărilor mele….Și am ales mereu cu inima,uneori mi s-a mai frânt,alteori a mai sângerat,dar nu suficient cat sa renunț.Si nu la iubirea unui partener de drum,fac referire,ci la iubirea de oameni speciali,cu povesti frumoase sau mai puțin frumoase,la iubirea de ce va sa vina in viața mea,acțiuni ce-mi vor accesa egoul…
Visez încă….Nu la a fi cosmonauta,ci la un drum plin de miracole,nu cu îngeri și demoni,ci cu întâlniri pline de energii ce-mi vor umple și vindeca inima,singurul organ al cărui țesut nu se reface după un infarct.A mea,la cei 85-90 de ani va fi o inima învingătoare, refăcută,plina de povesti trăite, reale sau ireale,între cele două tărâmuri….
CurcubeuinSoare 