Drumul spre pâine

Drumul de acasa pana la magazinul cu paine era scurt. Pentru ca mi-am petrecut copilaria in doua case, a bunicilor si a parintilor, vad in minte, ca si cand era ieri, ambele drumuri.

Drumul parintilor pana la franzela calda sau partial proaspătă, trecea pe langa cofetaria impartita in stanga cu prajiturile cartof, amandine si savarine, iar in dreapta cu bomboane, multe dulciuri puse in vitrina de sticla, guma romaneasca pe care o mestecam ceva mai mult pentru a se înmuia (sic), a putea fi mestecata. Nici pomeneala de a face baloane sau vreo aroma. Era o lama dulce invelita in staniol. Mi-a cam stricat copilaria… oarecum.

Tot pe drumul acela treceam pe langa poștă de unde imi achizitionam timbre. Dadeam parca 2 lei si primeam un plic capsat cu tot feluri de timbre, cu valori diferite si imagini. Era fascinant! Ai mei nu achizitionau asa ceva, proveneam dintr-o familie simpla si cu simtul corectitudinii iesit din comun. Mama citea si mai avea nevroze. Tata fuma Snagov, nu foarte des, pe balcon, si ma corecta mai tot timpul. Imi provoca multa anxietate… din păcate.

Apoi urma libraria…. Doamne! Acolo intram tot timpul sau ma opream in fata vitrinei, cu gura căscată si analizam fiecare obiect, carte, păpușă, pix, penar… Habar n-am sa descriu cate stari de senzații ciudate traiam…culorile,sclipiciul,dar mai ales cărțile, chiar si acelea cu congresele partidului…

Aprozarul, unde de fiecare data mirosea urat si se scurgea o apa murdara din fata usii spre soseaua plina de praf. De acolo rar luam ceva. Imi strangeam narile cu degetele si-mi indreptam pasii spre Paine. Luam franzele, 2 sau rare ori 3.Rupeam un colt si nu ma intorceam. Mai inaintam cativa pasi. Urma magazinul de Dulciuri. Asa se numea. Acolo aveau de toate, rahat, cacao, biscuiti, napolitane… Iar la capatul blocului era Alimentara.

Aveau cosuri rosii,din plastic, împletite, de mana, iar rafturile era înțesate de borcane cu gemuri, compoturi, ghiveci, detergenți romanesti, apa minerala, creveti, iar in stanga erau vitrinele goale, rare ori cu cate ceva. Imi amintesc de seful alimentarii, de nea Aurica,dar si de o vânzătoare tinerica, tunsa scurt, tapata si șașie. Stateam la cozi diverse:pui, brânză…

Si mi-am amintit de alt Aurică…

O figură! Cand venea masina cu pui striga ca o goarnă umană, fără tobă, „puuiii, baaaa!!!” Ieseam pe balcoane si vedeam cu lumea se aliniază, in fugă, in coadă, la ușa macelarie.

De ea am uitat… Se afla situata intre Paine si Aprozar. Dar cum coada era tot timpul in spatele blocului, nu in față, la stradă, nu prea l-au reținut neuronii mei… Insa imi amintesc foarte, foarte bine usa din tablă, iar in dreptul ei erau niste bare din țeavă pentru a alinia oamenii la coadă cât mai ordonați, in dreptul usii…. Nu stiu cati dintre noi simțeau umilința la care eram supuși! Plecam fericiti, fiecare cu cate 4 pui, asta era ratia, pentru a ajunge la cat mai multi din coadă…

La țară, la bunici, drumul spre paine era o fericire. Treceam pe langa vreo 6 case, traversam strada de la Siloz si ma asezam la rand de dimineață. Magazinul lui nea Gogu(varul bunicii care imi dadea 4-5 bomboane tari intr-o hartie groasă si maro, uneori cate un pahar de sirop cu sifon si care mi-a salvat viața, scoțându-ma de sub trenul marfar, acesta plecand după…) era o coșmelie invelita in pereți din carton albastru. Si stateam aliniati de pe la 10-12 pana seara la 6-7 cand venea Ghiță (tarziu am aflat ca era varul bun al tatei) cu șareta trasă de cai, plina cu pâine caldă, rotunda, intermediara-neagra, cu o coaja bine prăjită. Cand il vedeam pe Ghiță credeam ca e vreun țigan sarac din sat. Era murdar si cherchelit tot timpul… De fapt s-a si rasturnat in șanț cu șareta din cauza băuturii si a rămas cu handicap. Cred ca mai trăiește… Iar unul dintre frații lui e un reputat profesor de matematica, de liceu… Viața… copiii aceleiași mame si tată….

Pâinea era colosală! O mancam cu ciorbă, cu marmelada, cu ceai, cu lapte, cu brânză sau mâncare de cartofi.

Drumurile spre paine s-au modificat in timp… Iar painea chiar a început sa cam dispară din lista de cumparaturi…

A ramas insa, bine conturat in minte, asfaltul si pamantul bătătorit pana la magazinul cu franzele sau turte sau chfle sau batoane sau simplu, Paine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: