Voi fi!!!

Acest loc, nestiut de nimeni, a fi doar al meu intr-un neant al cuvintelor și imaginilor nerostite articulat, s-a dorit a fi un jurnal pentru vindecarea sufletului meu sau poate pentru a nu ma uita eu pe mine, cu trăiri cu tot. Dupa ce am schimbat si m-am schimbat prin diverse platforme, de ceva ani, am ramas aici, statornică. Eram un studiu de caz, eu cu mine, pentru mine, in trecut, nu ca n-as fi acum, dar destul de moderat ca si simptomatologie.

Cand scriu, ma gandesc sau gandesc doar spre mine si spre adâncul sufletului cu tenebrele lui. Cei adiacenți cursului meu sunt alte suflete cu gandurile si conștiințele lor, mai adanci sau poate deloc….

Si inca respir intre doua lumi.

Cei de dincolo nu vor sa ma lase liniștită aici. Poate le e dor sau poate imi e mie prea dor de trecut… Chiar dacă prezentului nu-i pot reproșa nimic…

Si dorul lor sau poate al meu se transforma in boală…. sper ca nu letală. Sunt la granita dintre viața fara griji si ce va sa vină… sau poate nu!

Si ma gandesc la ceea ce am si pot pierde sau poate nu….

Si nu vreau sa ingrijorez pe nimeni dintre ai mei, nu vrea sa-i vad triști si abatuti, cu cearcănele suferintei mele brazdate pe chipul lor. Si nu vreau sa-i aud pasandu-le de mine, fiindu-le frica de fapt de momentul suferinței mele….

Sigur nu va fi asa! Rezultatul ala viitor nu-mi va schimba viața cu nimic… indiferent…. Cei dragi de aici nu vreau sa-mi trăiască nici o secundă ce va urma…. poate nimic….

Cei dragi de dincolo, cred ca doar imi încearcă dorul, dorul de ei, de trecut, de libertatea aceea fara nici o grija a copilăriei fara pic de suferință, prin țărâna ce mi se lipea intre cutele gatului si pe pulpele grase…..

Le-o fi chiar atat de dor incat sa nu ma ajute sa mai respir in dimensiunea asta?

Si daca dupa, lumina se stinge si devin neant?….

Vreau doar sa fac un salt in timp, peste 20, ba nu, 30 de ani si sa ma vad bunica, cu nepoții in jurul meu si fiul barbat serios cu o femeie pe care s-o adore si sa fie adorat, iar sotu-mi, un batran morocănos si tăcut care ma iubește cum m-a iubit mereu….

Cred ca tocmai lipsa dorinței mele de înavuțire a făcut ca încercarea asta sa ma nu ma lege de pământ. Insa eu vreau sa fiu legată de pământ!….

Cele 20 de zile pana la mizeria de rezultat reprezinta o viata de nou nascut… Cate nu face un copil proaspăt venit in lumea noastră, in 20 de zile…. Gangure, vede, cunoaște lumea…. Eu, cu siguranță voi spune:redescopăr lumea si o ador, in viață! Fără proceduri si diagnostice complicate, liberă!!! Pe plajul marii, la răsărit, privind nașterea unei noi zi, a unei alte șanse la viața pe care o iubesc!!!

Mai vreau!!!

Si saltul meu va fi!

Voi fi si exista!

Dumnezeu si-a luat tributul pentru ceva ani din neamul meu! Ajunge!!!!